Marius Copil, răsplătit. A primit wildcard pe tabloul principal de la Basel, la o ediție care va scrie istorie încă din primul tur: Roger Federer joacă meciul 1.500

Marius Copil, răsplătit. A primit wildcard pe tabloul principal de la Basel, la o ediție care va scrie istorie încă din primul tur: Roger Federer joacă meciul 1.500
  • Publicat:
  • Actualizat:

Românul Marius Copil, locul 82 ATP, a primit wildcard pentru tabloul principal în turneul ATP 500 de la Basel și are șansa de a juca la o ediție care va rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor din Țara Cantoanelor, întrucât Roger Federer va marca o bornă importantă încă de la prima apariție pe teren: meciul cu numărul 1.500 al carierei.

Românul este răsplătit după ce a impresionat la ediția de anul trecut, cu două victorii în fața unor jucători din Top 10 ATP (Cilic și Zverev) și o prestație superbă în finala cu eroul local, Roger Federer. Arădeanul le-a cucerit definitiv inimile elvețienilor după ce, în St. Jacobshalle, a ținut discursul de finalist în limba germană.

Marius Copil îl va înfrunta în primul tur la Basel 2019 pe spaniolul Roberto Bautista Agut, favorit 4, într-un meci care va închide programul zilei de marți pe terenul central (în jurul orei 21:30). Bautista Agut a câștigat ambele meciuri directe de până acum cu Marius, 7-5, 6-3 în 2015, la Masters-ul de la Madrid și 4-6. 7-6(3), 7-5 în optimi la Munchen, în 2017.

Gură necesară de oxigen pentru Marius Copil: săptămâna dinaintea furtunii

Toamna a adus un pic de liniște pentru Marius Copil, la capătul unui sezon în care racheta nu prea l-a ascultat. Cu o nouă cea mai bună clasare ATP a carierei stabilită chiar la final de ianuarie, după Australian Open, Copil nu a reușit să lege victorii decât în sezonul pe iarbă, la Challenger-ul de la Surbiton.

Cu tur trecut în Grand Slam-uri doar pe hard, la Australian Open și la US Open, Marius Copil a reușit să revină în sferturile unui turneu ATP săptămâna trecută, la Antwerp. Pornind din calificări, Copil a arătat cel mai bun tenis al său în sezon, împingându-l în set decisiv pe Andy Murray – britanicul care, ulterior, avea să câștige tot în decisiv o finală spectaculoasă cu Stan Wawrinka și să își treacă astfel în cont primul titlu ATP după două operații la șold.

Marius Copil a urcat, astfel, zece poziții în clasament după Open-ul de la Antwerp, de pe 92 până pe 82 ATP. Elevul lui Andrei Pavel are însă nevoie ca de aer de un nou parcurs lung la Basel, pentru a se menține în prima sută mondială și a-și asigura, astfel, prezența automată pe tabloul principal de la Australian Open 2020.

În clasamentul în timp real, fără cele 320 de puncte aferente finalei din 2018 de la Basel, Marius Copil ocupă locul 153 ATP.

  • Ultimul turneu de Mare Șlem la care Marius Copil a fost nevoit să joace în calificări a fost Roland Garros 2017. Au urmat zece Grand Slam-uri consecutive în care poziția în clasament i-a asigurat prezența automată pe main draw, românul reușind în două rânduri să acceadă în turul secund.
  • Lista celor 104 jucători direct acceptați pe tabloul principal de la Australian Open va fi făcută publică la începutul lunii decembrie (se regăsi și sportivi care folosesc clasamentul protejat).

Roger Federer va juca meciul cu numărul 1.500 al carierei luni seară

Luni este seară de gală în turneul de la Basel. Roger Federer deschide parcursul la ediția 2019 cu meciul cu numărul 1.500 al carierei.

Principal favorit la turneul pe care l-a câștigat deja de zece ori în carieră, Roger Federer îl va înfrunta de la 20:00 – ora României, pe germanul Peter Gojowczyk, jucător venit din calificări. Federer l-a învins deja de două ori pe neamț, de fiecare dată în seria Masters 1000: dublu 6-4 la Cincinnati 2018 și 6-1, 7-5 la Indian Wells 2019.

Roger Federer a câștigat 1.231 meciuri în carieră, având doar 268 înfrângeri. Un singur jucător are mai multe meciuri ATP disputate în carieră: Jimmy Connors (1274 victorii și 282 înfrângeri). Americanul a disputat 1.556 partide în carieră, la simplu. Riger Federer are șanse mari să doboare acest record chiar anul viitor, sezon pentru care elvețianul și-a confirmat deja prezența.

Roger Federer a câștigat 102 titluri în carieră, dintre care 20 de Mare Șlem.

Elvețianul este deja calificat la Turneul Campionilor 2019, de la Londra.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×